„Rechinul”, viață grea în închisoare. Unde a ajuns cel mai vânat mafiot român

„Rechinul”, viață grea în închisoare. Unde a ajuns cel mai vânat mafiot român
„Rechinul”, viață grea în închisoare. Unde a ajuns cel mai vânat mafiot român
Publicat: 03/07/2021, 12:05

Cel mai vânat mafiot român este luat la ochi de colegii de închisoare. Florian Tudor, zis „Rechinul”, se plânge că are parte de un tratament inuman în arestul din Mexic, acolo unde l-au aruncat autoritățile. Într-o țară în care legea este făcută de puternicele carteluri de droguri, olteanul Florian Tudor s-a impus între cei mai respectați mafioți.

Totuși, iată că au venit vremuri grele și pentru „Rechinul”, cel care a clonat mii de carduri, construindu-și un adevărat imperiu ilegal. Afacerile sale au ajuns atât de profitabile încât mulți s-au grăbit să-l prezinte drept cel mai mare mafiot român al momentului.

„Rechinul”, transferat în închisoarea Altiplano

Însă, din spatele gratiilor, Florian Tudor susține că este maltratat și izolat pe nedrept. Potrivit cotidianului mexican La Razon, care apare în Monterrey, românul a depus un apel de neconstituționalitate împotriva „detenției în regim de izolare și a transferului involuntar” din închisoarea Nord (Mexico City) la un centru federal de detenție din Almoloya de Juárez (statul Mexic). Primul judecător districtual pentru chestiuni administrative din Mexico City a declarat, însă, valid transferul lui Florian Tudor în închisoarea Altiplano.

Prin această decizie, judecătorul Jonathan Bass Herrera a pasat hotărârea de a-l ține închis pe „Rechin” în mâinile unui judecător în materie penală. Iar acum, românul a ajuns după gratii în locul cu cel mai înalt nivel de securitate din Mexic.

Magistrații i-au respins cererile de protecție

Până în prezent, doi magistrați au respins cererile de protecție făcute de „Rechin”. Românul se plânge de maltratare, izolare și de faptul că este transferat de la o închisoare la alta fără să fie consultat. Judecătoria a 6-a Penală a districtului Amparo, din Mexico City, a respins „ca inadmisibilă” cererea de protecție judiciară solicitată de Florian Tudor.

Centro Federal de Readaptación Social Número 1 Altiplano este o închisoare federală de maximă securitate. Situat la aproape 25 km de Toluca, acest centru de detenție are o suprafață de 260.000 mp și o capacitate de 724 de deținuți. Toată lumea știe că este închisoarea cu cel mai înalt nivel de securitate din Mexic.

„Rechinul” nu va fi extrădat în România

Potrivit presei locale, interlopul Florian Tudor a condus gruparea Riviera Maya, specializată în infracțiuni cibernetice. El nu va fi extrădat în România, un judecător mexican luând decizia de a suspenda ordinul prin care „Rechinul” fusese reţinut pentru extrădare. Astfel, cel puțin deocamdată, interlopul rămâne închis în Mexic, urmare a unei proceduri legislative stufoase, invocate de avocatul său. Apărătorul „Rechinului” a invocat faptul că lui Florian Tudor nu îi sunt respectate drepturile. Ba, mai mult, el ar fi fost supus unor abuzuri din partea procurorilor români.

„Rechinul” a fost arestat în Quintana Roo, pe 27 mai, de agenții Procuraturii Generale a Mexicului. Dosarul cuprinde șapte capete de acuzare pe numele lui Florian Tudor. Printre altele, „Rechinul” este acuzat de constituire de grup infracţional organizat, şantaj şi instigare la tentativă de omor.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Marele actor a încetat din viață din cauza unui stop cardio-respirator. Moartea lui a îndoliat...
Exclusiv: Florin Spătaru întâlnire de taină în Capitală. Ce face fostul ministru al economiei când...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Un tablou de Monet, vândut cu aproape 35 de milioane de dolari la o licitație
×